Economia națională prinde puteri. În acest an, PIB-ul ar putea creşte cu 4,5 la sută

Embed:

Economia naţională prinde puteri. Ministerul Economiei prognozează pentru acest an o majorare a Produsului Intern Brut cu 4,5 la sută, cu 1,5 puncte procentuale mai mult decât estima la sfârşitul anului trecut. Autorităţile iau în calcul îmbunătățirea situației economice la nivel mondial şi o serie de factori interni. Noul pronostic a fost elaborat în urma unor consultări cu experţii Fondului Monetar Internațional. 

Potrivit estimărilor Ministerului Economiei, Produsul Intern Brut ar putea ajunge, în acest an, la peste 148 de miliarde de lei, cu aproape 14 miliarde mai mult faţă de 2016. Astfel, exporturile ar putea creşte cu 10 la sută, importurile - cu 8 procente, producţia industrială cu 6, iar cea agricolă cu 4 la sută.

Un alt factor important care, spun autorităţile, va contribui la creşterea economiei va fi majorarea investiţiilor în active materiale pe termen lung, cu o rată anuală medie de 6 procente, în următorii trei ani.  

"Aşteptările noastre şi voinţa noastră este ca, prin instrumentele de politici aconomice financiare să asigurăm o creştere economică mult peste acest nivel prognozat, precum s-a întâmplat şi în anul 2016", a afirmat ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

Prognoza optimistă îi încurajează pe producătorii autohtoni. Casa de Ambalare din satul Costeşti, de exemplu, a exportat, în acest an, peste cinci mii de struguri, iar administratorul spune că nu intenţionează să se oprească la această cifră.

"Ultimii ani s-a investit foarte mult în infrastructura postrecoltare a fructelor şi noi avem deja primele rezultate şi vom mări volumele de export cu 525 de procente", a spus administratorul Casei de Ambalare din Costeşti, Iurie Bivol.

Strugurii de la Costeşti sunt vânduţi cu 18 lei pentru un kilogram. Producătorii recunosc, însă, că nu le este uşor să răspundă cerinţelor clienţilor străini, iar, pentru a reuşi, ei investesc în utilaje.

"Au crescut cerinţele anume la capitolul ambalaj, sortare pe categorii", a zis administratorul Casei de Ambalare din Costeşti, Iurie Bivol.

Potrivit experţilor, evoluţia economică a ţării noastre depinde, în mare parte, de partenerii străini.

"Avem relații cu partenerii de dezvoltare, cu Fondul Monetar Internațional, au loc transferuri semnificative de tranșe de ajutor ceea ce va impulsiona importul și implicit va duce la creșterea economiei. Creșterea va fi determinată în exclusivitate de capacitatea economiei moldovenești de a atrage investițiile străine", a declarat expertul economic Roman Chircă.

Potrivit Ministerului Economiei, creşterea indicilor macroeconomici va fi posibilă datorită promovării intense a exporturilor şi a creşterii ajutorului de stat pentru companiile private. Un rol important îi revine şi promovării unei politici fiscale prudente, reducerii cheltuielilor publice, menţinerii ratei mici a inflaţiei şi a stabilităţii cursului de schimb al leului faţă de principalele valute de referinţă.

Lasă un comentariu