Duelul contrastelor în Liga Campionilor. AS Monaco - Juventus Torino, în direct la PRIME TV de la ora 21:45

Meciul din această seară de la PRIME TV dintre AS Monaco şi Juventus Torino în semifinalele Ligii Campionilor este unul al contrastelor. Poarta "Bătrânei Doamne" este apărată de o legendă a fotbalului italian, în timp ce în atacul monegascilor joacă unul dintre cei mai curtaţi fotbaliști ai momentului.

Gianluigi Buffon se află la al 16-lea sezon între buturile porții lui Juventus Torino. El a fost aproape de a cuceri Cupa Campionilor în două cazuri, în 2004 şi 2015, dar nu a reuşit. În această ediție a Ligii Campionilor el a încasat doar două goluri.

De partea cealaltă, Kylian Mbappe a devenit recent cel mai tânăr jucător ce ajunge la cota cinci goluri marcate în Liga Campionilor. El s-a născut în 1998, atunci când Buffon deja jucase și la un Campionat Mondial, dar şi în Liga Campionilor.

Manşa tur a semifinalei AS Monaco - Juventus Torino se dispută în această seară, în Principat, de la ora 21:45 şi va putea fi urmărită în transmisiune directă la postul de televiziune PRIME TV.

Lasă un comentariu