Dorin Chirtoacă este acuzat că ar fi luat mită în proporţii mari

Embed:

Un nou capăt de acuzare pe numele primarului Capitalei Dorin Chirtoacă, învinuit în dosarul parcărilor cu plată din oraş. Potrivit procurorilor, edilul ar fi luat şpagă în proporţii deosebit de mari, pentru implementarea proiectului. Totuşi, anchetatorii evită, deocamdată, să spună valoarea mitei, dar şi de la cine ar fi fost primită. Ei au precizat doar că dosarul va fi transmis, în curând, în instanţă.

"Dumnealui este învinuit de comiterea a două infracţiuni: trafic de influenţă în variantă agravată prevăzută de articolul 326, aliniatul 3, litera a şi corupere pasivă la fel în variantă agravată. - De la cine a luat mită? - Atât. - Pentru ce? - Pentru implementarea proiectului", a spus procurorul anticorupţie Dumitru Robu.

Declaraţia a fost făcută, astăzi, de procurori, după şedinţa în care au cerut prelungirea arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pe numele edilului.

"Persistă trei temeiuri şi anume riscurile ingerinţei în desfăşurarea urmărirei penale şi a înfăptuirei justiţiei. Riscul comiterii noi infracţiuni prin determinarea martorilor şi schimbarea declaraţiilor. Şi riscul eschivării de la urmărire penală şi instanţa de judecată", a zis procurorul anticorupţie Dumitru Robu.

În replică, Dorin Chirtoacă a declarat că cineva încearcă să-l denigreze, iar pe numele său ar fi fost pornite şi alte dosare penale. 

"Din câte înţeleg, ele sunt deja deschise doar că nu mi-a fost trecută vreo calitate în ele sau cel puţin nu mi-a fost comunicată. Cum şi acest dosar a fost deschis încă în septembrie 2015, dar nu am fost niciodată invitat", a afirmat primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, afirmă, însă, că primarul nu are statut de bănuit în alte cauze penale.

Dorin Chirtoacă a fost reţinut pe 25 mai. El este acuzat că i-ar fi dat indicaţii viceprimarului Capitalei Nistor Grozavu să implementeze proiectul parcărilor cu plată şi să semneze contractul cu o firmă austriacă, fără avizul Consiliului Municipal. Chirtoacă ar fi urmat să primească 13 la sută din banii prevăzuţi pentru realizarea proiectului. 26 de procente ar fi trebuit să-i revină omului de afaceri Alexandru Pincevschi, iar alte 13 procente urmau să ajungă la şeful Direcţiei Transport, Igor Gamreţchi, reţinuţi în acelaşi dosar.

Lasă un comentariu