Din bucătari, milionari. Şase prietene din Țara Galilor au câştigat la loto 28 de milioane de euro

Embed:

Noroc neaşteptat pentru mai multe bucătărese din Ţara Galilor. Șase prietene au câştigat peste 28 de milioane de euro la loterie.

Ele şi-au dat imediat demisia de la spitalul unde lucrau şi acum îşi fac planuri cum să cheltuiască banii.

Şase angajate a spitalului Neath Port Talbot, din Ţara Galilor au cumpărat împreună un bilet la loteria EuroMillions şi au câştigat premiul cel mare în sumă de 25 de milioane de lire sterline, echivalentul a 28 de milioane de euro.

Femeile care lucrau la bucătărie şi duceau mâncarea prin saloanele pacienţilor au anunţat că îşi dau demisia. Ele aveau un salariu lunar de 1.300 de euro. Dupa ce au câştigat cate aproape cinci milioane de euro, ele au anunţat că pleacă în excursie în Las Vegas.

Noroc mare si pentru un bărbat din Ruisa, care a câștigat la loterie jumătate de miliard de ruble, echivalentul a peste șapte milioane de euro. Extragerea a fost transmisă la unul dintre posturile de televiziune federale.

Premiul este cel mai mare din istoria loteriilor de stat rusești. Câștigătorul trebuie să ridice banii în termen de șase luni, în caz contrar premiul poate fi anulat. Bărbatul este căutat acum de Poşta Rusiei, deoarece se știe că a cumpărat biletul norocos la un oficiu poștal din regiunea Voronej.

Lasă un comentariu