Dezbătută de urgenţă. Legea Educaţiei din Ucraina, dezbătută în cadrul APCE

Embed:

Legea educației din Ucraina va fi subiect de dezbateri în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Decizia a fost luată la solicitarea mai multor deputaţi majoritatea unguri, din cadrul APCE. 

Presa ucraineană scrie că încă nu se știre cine va fi raportorul, însă de acest lucru depinde tonalitatea documentului. Biroul APCE a votat cu greu pentru dezbaterea în regim de urgență a legii educației din Ucraina pentru că o parte dintre opozanți ai acesteia au declarat că ar fi mai bine să aștepte rezultatele Comisiei de la Veneția.

Dezbaterile au fost programate pentru joi. Legea educației prevede ca, până în 2020, toate şcolile în care copiii studiază în altă limbă decât cea ucraineană să fie lichidate complet. Autorităţile ucrainene şi-au motivat decizia prin faptul că mulţi cetăţeni vorbesc prost sau nu cunosc deloc limba ucraineană.

Legea a fost criticată de către autoritățile din România, Polonia, Bulgaria și Grecia. Documentul vizează peste 400 de mii de etnici români și peste 150 de mii de etnici unguri, care trăiesc în Ucraina. Ministrul Educației din țara noastră, Monica Babuc, va întreprinde o vizită la Kiev în 20 octombrie pentru a discutat problema cu oficialii ucraineni.

Lasă un comentariu