Decizia CEC: Fiecare vot acumulat la alegerile parlamentare din 2014 vor aduce partidelor câte un leu şi 11 bani

Embed:

Fiecare vot acumulat la alegerile parlamentare din 2014 vor aduce partidelor câte un leu şi 11 bani, în fiecare lună a acestui an. Decizia a fost luată, astăzi, de Comisia Electorală Centrală, conform Legii privind finanţarea partidelor.

Un simplu calcul arată că, în baza rezultatelor scrutinului parlamentar de acum patru ani, PSRM va încasa cei mai mulţi bani.

Pe contul formaţiunii socialiste vor ajunge lunar peste 360 de mii. O sumă consistentă, peste 357 de mii de lei, vor încasa şi liberal-democraţii, în fiecare lună. Pe a treia poziţie în top se află comuniştii, care vor primi, lunar , 310 mii lei. În cazul democraţilor suma este de peste 280 de mii de lei lunar, iar liberalii vor primi peste 170 de mii pe lună.

Sufragiile acumulate la alegerile locale sunt de două ori mai "ieftine". Pentru fiecare vot obţinut la scrutinul din 14 iunie 2015 se va plăti lunar câte 47 de bani. În acest sens, cei mai mulţi bani ar urma să ajungă în conturile PLDM, PDM şi PSRM.

Pentru efectuarea acestor plăţi, au fost alocate 40 de milioane de lei, la fel ca și anul trecut. CEC atenţionează că banii vor fi transferaţi doar partidelor, care au conturi bancare. Anul trecut, un milion de lei a rămas în contul autorităţii electorale, pentru că unele formaţiuni politice nu au conturi bancare.

Lasă un comentariu