De Ziua Îndrăgostiţilor, Pavel Filip a venit cu un mesaj de felicitare pentru miniștri. Ce le-a urat premierul colegilor săi

Embed:

De Ziua Îndrăgostiţilor, miniştrii au fost felicitaţi de şeful lor. În debutul şedinţei săptămânale a Executivului premierul Pavel Filip i-a felicitat pe toţi membrii cabinetului de miniştri îndrăgostiţi, dar mai ales pe cei ce îşi iubesc munca. 

"Vreau să urez la mulţi ani frumoşi tuturor celor care iubesc. Şi cu titlu separat celor îndrăgostiţi de muncă şi performanţă din această sală, din ministere, dar şi din agenţiile noastre guvernamentale", a spus premierul, Pavel Filip.

Miniştrii au păreri împărţite despre această sărbătoare. În timp ce unii vor organiza cine romantice, alţii spun că nu sărbătoresc deloc. 

"Sărbătoresc, cu atât mai mult că tatăl meu este Valentin şi am multe motive să sărbătoresc", a menționat viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.

"Doresc tuturor să cunoască dragostea pentru că ea ne dă aripi şi ne ridică asupra cotidianului, iar acest lucru foarte important pentru că îţi dă aripi. Nu sărbătoresc, dar mi se pare frumos motivul acestei sărbători şi care îşi doresc să o sărbătorească nu au decât să o facă", a afirmat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

"În familie cu soţia sărbătoresc, foarte simplu, o cină romantică acasă şi atât. - Aţi cumpărat vreun cadou? -Flori. Trebuie să ne iubim în fiecare zi şi cadouri, şi flori să dăruim persoanei iubite zi de zi", a precizat ministrul Apărării, Eugen Sturza.

"Nu sărbătoresc, eu sunt absolventul unei instituţii mai milităroase aşa, cu tot respectul faţă de oamenii care sunt îndrăgostiţi. Eu probabil prea mult păr sur am în cap deja, dar la toată lumea le doresc o sărbătoare frumoasă", a zis ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.

Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, susţine că sărbătoreşte dragostea de Dragobete. 

"Peste zece zile voi sărbători, conform tradiţiilor naţionale, Dragobetele. Atunci veniţi şi vă povestesc ce fac eu", a declarat viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă.

Oamenii care au traversat astăzi frontiera au fost felicitaţi şi de angajaţii Poliţiei de Frontieră, care le-au lipit călătorilor pe paşapoarte inimioare însoţite de mesajul: Călătorește cu dragoste și plăcere. 

Lasă un comentariu