Hora de sfintele sărbători! Sătenii din Corlăteni sărbătoresc Paştele prin dans

Embed:

Tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie în satul Corlăteni, din raionul Rîşcani. În ziua de Paşte, localnicii se prind într-o horă uriaşă, cum o făceau pe timpuri şi bunicii lor. Sătenii spun că acest obicei îi uneşte atât pe cei mici, cât şi pe vârstnici.

Oamenii se plâng, însă, că, din an în an, sunt tot mai puţini, deoarece mulţi părăsesc satul sau pleacă la munci în străinătate.

Atmosfera de sărbătoare a fost creată de lăutarii din localitate. După ce au gustat din bucatele de sărbătoare, sătenii, de la mic la mare, s-au adunat în centrul satului pentru a dansa hora.

Localnicii spun, însă, că din an în an hora devine tot mai mică.

Potrivit datelor primăriei locale, Hora de Paşte se dansează în Corlăteni de cel puțin 25 de ani.

"Oamenii sunt foarte bucuroși, bine dispuși, vin familii întregi, finii, nașii, prietenii apropiați", a spus organizatorul, Zinaida Liuc.

Hora este organizată de autorităţile locale de două ori pe an: la hramul satului şi la Paşte.

Lasă un comentariu