Daruri pentru femei. Recunoştinţă angajaţilor din medicină cu stagiu de muncă

Embed:

Mai mulţi angajaţi ai sistemului medical, care şi-au dedicat decenii din viaţă meseriei, au fost astăzi felicitaţi cu ocazia zilei profesionale. Iniţiativa aparţine Organizaţiei Municipale a Femeilor Democrate din Moldova. Astfel, acestea au mers la domiciliile "veteranilor" din domeniu şi le-au oferit flori şi cadouri. 

Ludmila Pânzari a dedicat 50 de ani sistemului medical din ţara noastră. Acum femeia este la pensie şi îşi petrece tot timpul cu nepoţii.  

"Eu 20 de ani am fost asistentă medicală, iar 27 am lucrat în calitate de radiolog. Toate la timpul lor", a spus pensionara Ludmila Pânzari.

Lidia Bernat din satul Truşeni lucrează de 49 de ani la punctul medical din localitate.   

În total, 14 femei din municipiul Chişinău au primit flori, diferite daruri şi un suport financiar.

"Nu întotdeauna avem timp să le oferim recompensa morală şi sufletească pentru munca lor, iată acest lucru vrem să-l suplinim astăzi prin această iniţiativă", a afirmat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Organizatorii îşi propun ca această iniţiativă să devină o tradiţie. În prezent, în Moldova sunt peste 65 de mii de lucrători medicali.

Lasă un comentariu