Cum să utilizăm site-ul Parlamentului. Andrian Candu a făcut un tutorial

Tutorial de la Andrian Candu despre cum să utilizăm site-ul Parlamentului. S-a întâmplat la ședința legislativului, de vineri, după ce un deputat s-a interesat când sistemul e-guvernare va ajunge și în forul legislativ.

Șeful Parlamentului nu a stat mult pe gânduri și i-a explicat colegului cum să găsească pe pagina web a legislativul proiectele de lege în formă electronică.

Momentul amuzant a fost savurat cu plăcere de către aleșii poporului, care au râs în hohote.

Se pare că liberalii s-au săturat de inițiativele legislative, tipărite pe hârtie, și își doresc mai mult confort în sala de plen. Deputatul PL Valerian Bejan s-a interesat când aleșii poporului vor avea laptopuri de pe care să acceseze direct proiectele de lege.

"Domnule președinte, noi avem e-guvernare, avem introducerea produsului electronic peste tot, dar noi deputații continuăm să venim cu un teanc de hârtie, de documente în sala plenului. Când vom avea și noi niște laptopuri ca să ne putem folosi pe suport electronic, nu pe suport de hârtie?",  a comunicat deputatul PL, Valerian Bejan.

Președintele Parlamentului i-a explicat însă că nu există bani pentru astfel de investiții.

Achiziționați un calculator, din bani personali, statul nu oferă. Vă puneți un soft licențiat.

Șeful legislativului nu s-a oprit aici și i-a oferit un master class liberalului, direct din prezidium, despre cum pot fi accesate proiectele de lege pe pagina web a Parlamentului.

"www.parlament.md deschideți. Și acolo există proces legislativ, este o secție. Clikați la proces legislativ și va apărea mai multe, mai multe ferestruici. Introduceți numărul proiectului și data și veți vedea o surpriză mare. Este un proiect de lege. Vă mulțumesc mult pentru înțelegere", a declart președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Explicația lui Adrian Candu l-a lăsat fără replică pe liberal.

Lasă un comentariu