"Cronograf" 2016 a început la Chişinău

Embed:

50 de pelicule din 22 de țări vor fi proiectate în premieră, la Chişinău, în cadrul festivalului de film documentar "Cronograf". Noutatea ediţiei din acest an sunt filmele pentru copii, turnate de regizori francezi. Cel mai bun documentar va fi premiat cu 2500 de euro.

La ediţia din acest an a festivalului "Cronograf" a fost înregistrat un număr record de filme. Din 600 de documentare au fost selectate doar 50, care vor fi proiectate la cinematograful Odeon din capitală. Pe lângă lucrările înscrise în concurs, vor fi prezentate şi câteva pelicule speciale.

"Avem o premieră absolută în care proiectăm filme pentru copii. Dacă aţi observat chiar acum în sală copii mergeau la film. Aceste filme vin din Franţa şi sunt realizate graţie colaborării pe care o avem foarte bună cu Franţa", a povestit directorul festivalului "Cronograf", Virgiliu Mărgineanu.

Filmele înscrise în concurs au fost selectate de un juriu format din cinci membri, cinefili din Moldova, Statele Unite, Cehia, Austria şi Franţa. Festivalul este organizat cu suportul financiar al Programului european "Europa Creativă", care a contribuit cu 35 de mii de euro. Totodată, Guvernului Elveţiei a oferit peste 13 mii de euro.

"Ministerul Culturii a fost întotdeauna alături de acest eveniment pentru că conştientizează prestaţia şi prestanţa acestui eveniment în general în atmosfera culturală din Republicii Moldova", a declarat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Documentarele vor concura la patru categorii diferite. Regizorii filmelor care vor fi desemnate câştigătoare se vor alege cu premii băneşti care variază de la 500 la 2500 de euro. Festivalul "Cronograf" a început astăzi şi se va încheia pe 18 mai. Acesta se află la a 13-a ediție.

Sursa Foto: cronograf.md

Lasă un comentariu