Cronica lui Bogatu 29.04.2017

Embed:

 Un nou curs

Nervi întinși în birourile înalte de la Chișinău. A fost reținut un ministru, un președinte de raion și un viceprimar al capitalei. Nu-i liniște nici la Moscova: ies la iveală amănunte privind tentativa eșuată de asasinare a președintelui PDM. Între timp, la Strasbourg, Consiliul Europei acuză Kremlinul  că se folosește abuziv de Interpol pentru a-și persecuta adversarii politici. La Tiraspol, Krasnoselski îl lasă cu ochii în soare pe Igor Dodon, iar la Paris, după primul tur al alegerilor prezidențiale, se prefigurează un nou curs al Europei. Acestea sunt unele dintre temele cronicii de azi.

Secretul lui Polichinelle

După cum era de așteptat, unul din cei doi sponsori principali  ai atentatului la viața lui Vlad Plahotniuc, potrivit anchetei, este Grigori Karamalak, interlopul notoriu adăpostit în capitala Rusiei.  Avem de a face cu secretul lui Polichinelle, desigur, întrucât e destul să ne întrebăm cui bono, cui convine, ca să ne dăm seama cine-i tupilat îndărătul uneltirii. Joi, în cadrul unei conferințe de presă,  procurorul care instrumentează cazul și șeful Inspectoratului Național de Investigații al poliției au oferit noi detalii despre tentativa de asasinat.

Cu bazooka

Astfel, killerii care-l vânau pe liderul PDM erau echipați ca de război. Ca să lovească ținta,  urmau să tragă, în plină stradă,  cu o bazooka, ca în Donețk, Damask sau Bagdad.

Curios este faptul că, potrivit depozițiilor unui reținut, persoana de încredere a lui Grigore Karamalak în Republica Moldova, la etapa inițială, insista să se facă rost de lansatoare de rachete cu conținut incendiar de fabricație rusă model „Șmel”, armă folosită acum câtva timp pentru lichidarea comandantului  rebel din  Donbas Ghivi. Acesta fusese omorât de un obuz trimis de la mare distanță chiar în biroul său situat într-o clădire foarte bine păzită de pe teritoriul unei baze militare.

Pista rusească
 
Țin să vă aduc aminte că la 7 aprilie a anului curent, în urma unei operațiuni comune moldo-ucrainene, au fost arestate 17 persoane care pregăteau asasinarea președintelui PDM. Dincolo de Karamalak și alți interlopi implicați în atentat, în spatele tentativei de omor au fost identificate și piste ce duc spre Moscova. Potrivit ministrului ucrainean de Interne, Arsen Avakov, asasinatul ar fi fost supervizat de serviciile secrete ruse.
 
 Abuz de cartonașe roșii

Ar mai fi de spus că  înainte de acest atentat, a fost tentativa Moscovei  de a-l pune pe Plahotniuc sub monitorizare polițienească internațională, fapt despre care autoritățile moldovene au informat partenerii occidentali încă la începutul lunii martie. Nu e de mirare că miercuri Consiliul Europei, printr-o rezoluție, condamnă  utilizarea abuzivă a Interpolului în scopuri politice. Sunt aspru criticate  Moscova și Teheranul  pentru faptul că profită de  așa numitele „cartonașe roșii” emise de poliția internațională pentru a aresta disidenții.

Spălătorie răzbunătoare

Toate aceste abuzuri împotriva Republicii Moldova au început, precum se știe, odată cu aprofundarea anchetei în privința spălării a 22 de miliarde de dolari din Rusia prin băncile și justiția moldovenească. Pe de altă parte, o serie de investigații jurnalistice apărute în mass-media internațională probau implicarea directă a FSB-ului și altor servicii de informații ale Rusiei în afacerea supranumită Russsian Laudromat.

Și liberali, și democrați

Descinderi fără precedent ale procurorilor și ofițerilor CNA în birourile și la domiciliul unor înalți demnitari din administrația centrală și locală. Au fost reținuți sub acuzații de corupție viceprimarul Chișinăului Nistor Grozavu, președintele raionului Criuleni Iurie Andriuță, ministrul Transportului Iurie Chirinciuc, multimilionarul Alexandru Pincevschi și alții. Unii dintre ei sunt liberali, alții membri ai Partidului Democrat. Altfel spus, toți reprezintă coaliția de guvernământ. Deși rămâne preponderent selectivă, justiția începe treptat să se emancipeze, funcționând pe propria-i răspundere, fapt pe care nu l-au înțeles liberalii când au sperat că oamenii lor sunt intangibili.

Deturnare de fonduri europene

Ceea ce leagă aceste dosare diferite sunt suspiciunile de utilizare ilegală a fondurilor europene. De-a lungul ultimului deceniu Republica Moldova a primit din Occident, sub formă de credite și granturi nerambursabile, sute de milioane de dolari, fapt ce trebuia să schimbe simțitor în bine situația economică. Din păcate, n-a fost să fie.

Fără scăpare

Prin diverse subterfugii și scheme mafiote, sume imense din asistența financiară occidentală au fost sustrase atât la nivel local, cât și la cel central. Astfel,  corupția endemică, transformarea instituțiilor statului într-un mijloc de căpătuială au privat societatea noastră de șansa de a scăpa de sărăcie, îmbogățind  doar ciocoimea de la putere și surpând  încrederea populației în Republica Moldova, considerată acum  de foarte multă lume un experiment istoric eșuat.

Politici toxice

De altfel, statul a fost secătuit de vlagă nu doar prin jafuri, fraudă și mită, ci și de ignoranța și îndoctrinarea foștilor nomenclaturiști sovietici, cramponați de putere de-a lungul anilor. Să luăm dispariția județelor de la a căror demolare voluntaristă se împlinesc 15 ani. Voronin și ortacii săi au tăiat  într-o veselie găina care trebuia să aducă ouă de aur. Dincolo de faptul că erau profitabile, județele deveneau o seră în care se educa inițiativa primarilor, creșteau noile elite locale, se aplica principiul european al subsidiarității.

Pierdut în raioane

În urma distrugerii acestora s-au pierdut într-un deceniu și jumătate, potrivit unor calcule făcute de economistul și fostul deputat  V. Ioniță,  20 miliarde de lei (1 miliard de dolari). Mici și prost populate, raioanele nu sunt sustenabile, majoritatea intre ele fiind subvenționate la ora actuală de la bugetul de stat. În această situație, se impune cu necesitate o reforma teritorial-administrativă.

A întors placa

Șeful administrației de la Tiraspol Krasnoselschi a întors macazul și nu-l mai menajează pe Dodon, afirmând că acesta nu face decât să arunce praf în ochi. Se pare că actualul președinte socialist calcă pe grebla  președintelui comunist care prin 2001 îl pupa în bot pe Igor Smirnov, promițându-i marea cu sarea, ca până la urmă liderul separatist să-i întoarcă spatele.

Învârtit pe degete

Și Vadim Krasnoselschi îl joacă acum pe degete pe Igor Dodon, explicându-i că ei pot discuta doar chestiuni tehnice și economice, nu însă și cele politice, deoarece „poporul transnistrean”  ar fi  optat pentru independență și de aceea nu are nevoie de mandate în Parlamentul de la Chișinău și deci, prin urmare, nu va participa la alegerile din Republica Moldova. Întâlnirile dintre cei doi din capul locului mi-au amintit de miticul cuplu Păcală și Tândală. Cine dintre ei este nerodul vesel cred că e limpede astăzi pentru toată lumea.  

Resetarea UE

Succint, despre alegerile prezidențiale din Franța, unde, potrivit cunoscutului editorialist de la New York Post, Ralph Peters, a învins Vestul și a pierdut Rusia. Oricum, acestui scrutin îi este  scris să schimbe cursul  istoriei.  Și nu e vorba de Marine Le Pen care, deși  amenință cu ieșirea țării din UE, are șanse infime de a câștiga turul 2, ci de Emmanuel Macron, favoritul cursei electorale. Deși proeuropean și pro-atlantist, el se pronunță nu doar pentru reconstrucția Franței, ci și pentru resetarea UE pe principii noi.

Proiect revizuit

Le Pen își propune să îngroape UE,  Macron vrea să-i confere un suflu nou. Cu el președinte al Franței, un alt tip de integrare cu o largă autonomie politică a țărilor membre. În noile condiții, UE va  evolua, se pare, nu spre o federație supranațională, ca până acum, ci spre o piață comună a statelor suverane.

Lasă un comentariu