Cronica lui Bogatu, 02.09.2017

Embed:

Scandal de sărbători

Sfârșitul lui august e un final de lună cu două sărbători naționale, prilej de relaxare populară și festivități oficiale care, oricât ar părea de paradoxal, nu contenesc să genereze an de an  incertitudini și controverse. De ce în zilele de 27 și 31 august divizarea societății se vede mai bine ca oricând vom încerca să ne lămurim în „Cronica” de azi. Parcă pentru a ilustra faptul că la noi sărbătorile naționale  nu numai că nu atenuează, ci scot în evidență neînțelegerile, în intervalul dintre Ziua Independenței și Ziua Limbii Române s-a iscat un scandal monstru care a zguduit Consiliul Suprem de Securitate în urma unui nou conflict între șeful statului și majoritatea parlamentară.  De altfel, miercuri Dodon a fost încolțit și de lidera opoziției Maia Sandu care a depus un denunț la procuratură împotriva lui. Ce ascund  aceste evenimente în subsidiar vom căuta să aflăm în cele ce urmează.

Abisul mentalităților

Duminica trecută, de Ziua Independenței, președintele republicii, președintele Parlamentului și primul-ministru au fost văzuți împreună depunând flori la monumentul lui Ștefan cel Mare.

Fiecare dintre ei, într-un fel sau altul, a felicitat poporul cu ocazia sărbătorii naționale. Atâta doar că între Dodon și partizanii lui, pe de o parte, și reprezentanții partidei pro-europene, pe de altă parte,  se cască un abis de mentalități, vise, nostalgii, sentimente și resentimente. Cei dintâi, filorușii, la începuturi, au contestat vehement Ziua Independenței, ca să se acopere astăzi cu ea pentru a transnistriza  Republica Moldova până la Prut. Pentru cei din urmă, 27 august este ziua eliberării de sub ocupația sovietică și a șansei istorice pentru europenizare și pentru descotorosirea de vasalitatea rusească. 

Nu-i singur vinovat

Dacă pentru liderul PDM Ziua de 31 august este o ocazie pentru a constata că în limba română s-a scris istoria neamului, pentru președintele putinist e un moment stresant care îl obligă să se strecoare pe furiș și pe tăcute, aidoma unui un ilegalist sadea, la busturile de pe Aleea Clasicilor, ca să nu-l descopere proprii ortaci. Și Dodon, parafrazându-l pe Florin Piersic, nu-i singur vinovat. Pentru mulți dintre politicienii care s-au perindat în fruntea bucatelor de la 1991 încoace, cele două sărbători naționale de la finele lui august au fost osul care le stă în gât. 

Sub regimul Voronin, „Ziua Independenței”, bunăoară,  a fost redenumită în „Ziua Republicii”, iar Sărbătoarea Națională „Limba Noastră”, era total ignorată de autoritățile centrale. Președintele  comunist pleca demonstrativ în această zi în vacanță la Karlovy Vary.

Evadarea din GULAG

Din păcate, Ziua Independențe, este desconsiderată la ora actuală până și de unii dintre unioniști și adepți ai cauzei europene, aceștia invocând faptul că Republica Moldova ar fi un stat eșuat, o piedică în calea realizării idealului național.

Numai că, după cum observă, pe bună dreptate, colegul Nicolae Negru, așa riscăm să aruncăm cu apa și copilul din scăldătoare. Nu tai capul pentru a scăpa de mătreață. Pentru fruntașii Mișcării de Eliberare Națională, care au obținut la 27 august 1991 proclamarea independenței de stat, această zi semnifică evadarea din GULAG, Rusia sovietică, ca și Rusia țaristă, fiind o închisoare a popoarelor.

Spațiul devenirii naționale

La 27 august 1991, independenţa fusese declarată, după cum se arată în Declaraţia de Independenţă, (citez) „având în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale” (am încheiat citatul). Ziua Independenței a dat jos cortina de fier, a scos sârma ghimpată de la Prut și a creat Republicii Moldova care, deși nostalgicii nu vor să recunoască acest lucru, este cel de-al doilea stat românesc, adică o oportunitate istorică indispensabilă pentru viitoarea reunire cu România.

Cu ou și cu oțet

Marți, în pauza dintre cele două sărbători naționale, președintele republicii, pe de o parte, președintele Parlamentului și primul-ministru, pe de alta, s-au făcut cu ou și cu oțet. Andrian Candu  și Pavel Filip au refuzat să participe la ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată de Igor Dodon, în cadrul căreia șeful statului își propunea să repună pe tapet subiectul Dmitri Rogozin. Nu s-au prezentat nici ministrul de Interne, nici directorul SIS, nici alții membrii ai CSS. Până la urmă, în lipsa cvorumului, ședința a fost amânată.

 În replică, șeful statului a debitat niște enormități care arată că omul habar n-are pe ce lume se află. A declarat că va exclude membrii Parlamentului și a Guvernului din CSS dacă aceștia vor continua să „boicoteze” ședințele Consiliului.

Nu e prevăzut de Constituție

Or, Consiliul Suprem de Securitate nu este o autoritate constituțională. Cu alte cuvinte,  CSS nu-i prevăzut de Legea Supremă. Acest organ consultativ a fost creat de Parlament în baza articolului 12 al Legii cu privire la Securitatea Statului, funcționează în temeiul unui regulament și poate formula niște recomandări. Nu este însă un factor decizional, iar membrii săi  (citez din textul respectivei legi) „nu au dreptul de a emite dispoziții care sa depășească limitele competentelor conferite de funcția pe care o dețin”.Președintele Dodon, teoretic vorbind, poate, desigur, să amendeze, prin decret, regulamentul aprobat în 2007 de președintele Lucinschi, eliminând din CSS primul-ministru sau ministrul de Interne. Ar fi ca și cum ai da afară chirurgul din sala de operații înaintea unei intervenții pe cord deschis.

I se va lua jucăria

Un asemenea gest s-ar întoarce ca un bumerang împotriva președintelui, adăugând astfel o probă în plus în dosarul și așa supraîncărcat al ilegalităților comise de el. Concomitent, Parlamentul, în cazul în care Dodon nu va înceta să folosească CSS în mod abuziv, depășindu-și  competențele constituționale, are posibilitatea să-i ia jucăria. Dacă va fi utilizat neregulamentar, CSS ar putea fi, la o adică, desființat de Parlament. 

Unde se trag sforile?

Ce a urmărit de fapt Dodon, provocând această nouă gâlceavă, pentru că este limpede că el a ațâțat spiritele în mod premeditat, pedalând din nou pe enervantul deja subiect Rogozin? Se vede de la o poștă cui convine asta. Scandalul din jurul CSS este o dovadă în plus că președintele republicii e o marionetă umilă acționată de sforile trase din Kremlin.

Provocarea ca armă de război

Deunăzi, Mihail Hodorkovski, unul dintre liderii opoziției antisistem din Rusia, spunea că Putin are la îndemână cinci mijloace de destabilizare a altor state: dezinformarea, corupția, provocarea, asasinarea și teroarea. Dodon întruchipează primele trei dintre acestea: dezinformarea, corupția și provocarea.

Recent, el a fost folosit ca o sursă a dezinformării când a insinuat că Republica Moldova ar cere retragerea pacificatorilor, deși era vorba de trupele regulate ale Federației Ruse dislocate ilegal în stânga Nistrului. Săptămâna aceasta președintele fusese activat pe obișnuitul deja post de provocator însărcinat să bage strâmbe între ramurile puterii de stat pentru a le bulversa, perturba și deruta. 

Libia dintre Prut și Nistru

De ce îl obligă strategii Kremlinului pe Dodon să se spargă-n figuri? Pentru că Rusia și-ar dori să transforme Republica Moldova într-un fel de Libie, unde există vreo trei guverne, două parlamente și câteva armate care se războiesc între ele, îngropând țara sub dărâmăturile unui catastrofal război civil.  Din acest punct de vedere, președintele Republicii Moldova se dă de ceasul morții pentru a aprinde fitilul dezbinării și învrăjbirii.

O cauză comună

În treacăt fie spus, este de salutat faptul că acum câteva zile, PAS-ul Maiei Sandu a depus un denunț împotriva lui Dodon, acuzându-l de înaltă trădare și încălcarea Constituției. Astfel, de acum încolo, înfruntarea președintelui nu mai este un apanaj al partidului de guvernământ, fapt ce le permitea unor voci posedate de teoriile conspirației să afirme că divergențele guvernului cu președinția nu-s decât un teatru.  Strunirea lui Dodon este o cauză comună și a puterii, și a opoziției proeuropene, a tuturor celor care nu vor să se împace cu ieșirile lui anticonstituționale.

Răspuns pentru Dodon

De altfel, ultima provocare a lui Dodon fusese anticipată săptămâna trecută de liderul PD Vlad Plahotniuc care, într-un interviu pentru agenția ucraineană UNN, denunță poziția rusofilă a președintelui și avertizează că disensiunile dintre șeful statului și majoritatea parlamentară  ar putea să se accentueze în viitorul apropiat, iar răspunsul puterii nu va întârzia să vină.

O dilemă grea

Potrivit lui Plahotniuc, poziția lui Dodon este periculoasă și vine în contradicție cu interesul strategic al Republicii Moldova , iar guvernul și majoritatea parlamentară sunt hotărâte să-l oprească fără să cadă în cursa provocărilor la care se dedă președintele republicii și partizanii săi rusofili.

E o misiune dificilă, întrucât Dodon, obținând jilțul de preșinte al republicii și servind interesele fostei metropole în detrimentul propriul stat, într-un fel  i-a  făcut pe cetățenii Republicii Moldova  prizonieri ai războiului hibrid purtat de Rusia împotriva noastră. De aceea, angajamentul liderului PDM de a-l pune la respect pe președinte fără a tulbura liniștea oamenilor îmi amintește de dilema polițistului din filmele americane care este pus în situația ingrată să tragă în infractorul ascuns în spatele persoanei pe care a luat-o ostatic.

Rămâne de văzut dacă va fi respectată tradiția Hollywood-ului, unde thrillerul, oricâtă dramă și suspans ar conține, se încheie cu un happy-end. Oricum, ca să faci scrob trebuie să spargi ouăle.

 

Lasă un comentariu