Cronica lui Bogatu, 01.07.2017

Embed:

În căutarea unui punct de reper

Împlinirea a 77  de ani de la anexarea sovietică a Basarabiei, congresul unui partid unionist la Chișinău, idealul integrării europene despre care a vorbit premierul la Strasbourg, iată câteva  evenimente ale ultimelor 7 zile care, oricât de diferite ar fi, converg spre același punct și anume: interesul național.   

Un nou scandal marca Dodon

Face ravagii un nou scandal,  stârnit de președintele Dodon. Acesta a amenințat cu un război la Nistru în cazul în care vine NATO sau se face unirea cu România, l-a recunoscut iar „președinte” pe liderul separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski, a promis Tiraspolului acordarea unui drept de veto în politica moldovenească și nu a exclus posibilitatea revenirii la grafia chirilică în cazul recuperării Transnistriei.  

Mai mulți experți afirmă că declarațiile sale sunt anticonstituționale și dinamitează reglementarea transnistreană. Dar cui îi pasă la noi de constituție, dacă aceasta este încălcată pe o mică pe cea chiar de garantul ei?

Vorbele lui Dodon sunt într-adevăr un precedent periculos. Dar nu pentru reglementarea transnistreană, ci pentru statul de drept.

Dacă președintelui i se permite să calce în picioare legea supremă, cum poți să pretinzi omului simplu să respecte codul civil sau cel penal? Am spus-o și repet: dacă nu va fi oprit, Dodon va arunca în aer ordinea constituțională.

Degetul pe rană

Premierul Pavel Filip, aflat într-o vizită la Strasbourg,  a pus degetul pe rană. Vorbind în fața deputaților Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, el a declarat că integrarea europeană este un ideal, nu doar un obiectiv politic. Cu alte cuvinte, Republica Moldova are un scop nobil, un vis național.

Idealul n-are alternativă

La mijloc e mai mult decât o formulă retorică. Premierul moldovean a ținut să  sublinieze de fapt că și așezarea geografică, și vocația națională, și conjunctura istorică plasează Chișinăul pe traiectoria europeană fără vreo alternativă. Mesajul său este adresat în egală măsură și partenerilor externi, și auditoriului intern, adesea amăgit de speculațiile demagogice ale stângii filoruse care alimentează  iluziile unei utopice căi răsăritene. Nu întâmplător, unul dintre cei mai vehemenți cândva critici europeni ai actualei guvernări de la Chișinău, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, astăzi nu pune la îndoială sinceritatea cursului european al Republicii Moldova, chit că are unele rezerve în ceea ce privește modul lui de implementare.

Miturile putiniste

Schimbarea sa de atitudine, ca și în cazul altor politicieni europeni, de altfel, se datorează  și măsurilor pe care le ia Europa pentru a contracara dezinformarea rusă. Războiul psihologic purtat de Moscova împotriva UE lovea prin ricoșeu și credibilitatea Republicii Moldova,  terfelind-o prin diabolice stratageme de intoxicare a opiniei publice. Așa s-a ajuns la fabricarea unor mituri despre statul captiv, despre națiunea civică, despre nevoia solidarizării cu putiniștii pentru a da jos regimul oligarhic ș.a.m.d. Un mit mai nou este faptul că votul pe liste ar fi infailibil precum Papa de la Roma. Premierul a comentat la Strasbourg și această controversă.

Cură de detoxificare

După un tur de forță la Bruxelles, unde a fost însoțit de președintele Parlamentului și de liderul PDM, premierul a încheiat voiajul european la Strasbourg, vizita sa constituindu-se într-un fel de cură de detoxificare, eliminând din relația Chișinăului cu partenerii europeni toxinele induse de dezinformarea rusă.

Punctul de atracție

Congresul de lansare a Partidului Unității Naționale, care a avut loc duminica trecută, a fost reflectat pe larg de mass-media. I-au consacrat ample comentarii până și observatorii politici care nu privesc cu ochi buni înființarea sa.

Punctul de atracție a fost, fără doar și poate, Traian Băsescu, ales deocamdată președinte de onoare al noii formațiuni. Postul de președinte rămâne vacant atâta timp cât el nu și-a recâștigat în instanță cetățenia moldovenească de care a fost privat de Igor Dodon.

Chiar și așa, Băsescu, unul dintre cei mai redutabili și carismatici politicieni români, devine liderul efectiv al partidului, deși, formal vorbind, nu poate fi membrul lui, ceea ce-i permite PUN-ului să intre în competiția politică de la noi cu un avans solid în fața concurenților.

Prin sine însuși

Totuși, fără a diminua rolul lui Băsescu, trebuie spus că PUN se impune ca o apariție politică aparte și prin sine însuși. Iată câteva argumente. Primul. Este cel dintâi partid unionist constituit de jos în sus ca emanație a mișcărilor și organizațiilor civice. Al doilea. Este  cel dintâi partid născut pe valul creșterii vertiginoase a deținătorilor de pașapoarte românești. Și al treilea. Este cel dintâi partid unionist de tip nou care nu se ascunde după eufemisme, declarând  fără echivocuri că scopul său final este unirea cu  România.

În linie dreaptă

Odată cu intrarea în competiția politică a PUN-ului, mișcarea unionistă abandonează căile șerpuite și ocolite  intrând în linie dreaptă. Rămâne de văzut dacă își va fructifica șansele. Liderul comunist Voronin este sceptic, însă în mod surprinzător, îi dă dreptate lui Băsescu într-o anumită privință.

Împotriva cui te împrietenești

Se pare că marii rivali politici, Voronin și Băsescu, sunt dispuși să se împrietenească împotriva putinistului Dodon. Dacă va fi așa, președintele socialist va avea o viață politică grea: riscă să se pomenească între ciocan și nicovală. 

28 iunie1940

Miercuri, 28 iunie, s-au împlinit 77 de la anexarea sovietică a Basarabiei și a nordului Bucovinei, când armata roșie a ocupat un teritoriu românesc de peste 50 de mii km2 cu aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români.

Și-au împărțit Europa

Totul a început odată cu încheierea pactului Molotov-Ribbentrop în august 1939, când URSS și Germania nazistă au încheiat înțelegeri secrete privind departajarea sferelor de influență. Stalin și Hitler şi-au împărţit  Europa, Polonia a fost sfâşiată în două de wehrmacht și armata roșie , iar țările baltice și Basarabia românească fuseseră făcute cadou Moscovei. La 22 septembrie 1939, la Brest-Litovsk a avut loc și o paradă militară comună sovieto-nazistă.

Prădătorul de noapte

Din punct de vedere politic, anexarea a fost pecetluită în ziua de 17 iunie 1940, când Molotov a adresat Germaniei „cele mai fierbinți felicitări” pentru succesele armatei germane în Franța. Moscova la 23 iunie 1940, a anunțat Berlinul că URSS va ocupa teritoriile românești ale Basarabiei și Bucovinei. La 26 iunie Molotov i-a înmânat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, o notă prin care cerea cedări teritoriale. Cu tupeul unui prădător de noapte, Kremlinul nici nu s-a obosit să găsească vreun pretext mai de Doamne ajută, textul ultimatumului sovietic afirmând în mod mincinos că Basarabia ar fi populată preponderent cu ucraineni.

200 de ruble pentru ocupație

Teroarea comunistă s-a dezlănțuit din capul locului, populația fiind reprimată, desproprietărită, deportată și elementar înfometată. În urma scoaterii din circulație a leului, de exemplu, oamenii și-au  pierdut toate economiile bănești, ei primind  în schimb 200 de ruble sovietice, o sumă mizeră ce constituia salariul minim în URSS.

Masacrul de la Fântâna Albă

Dar dincolo de necazurile economice, insuportabilă era pierderea libertății. Cu excepția dictaturii carliste, România, de la fondarea ei în 1859, ca stat modern, a fost o democrație parlamentară, unde  64 de ani n-a existat pedeapsa cu moartea. Spre comparație, în URSS, în anii 1937–1938 numai pentru delicte politice fuseseră executate circa 700 de mii de persoane, zilnic fiind împușcați în medie 2000 de oameni. Nu e de mirare că deja în primele săptămâni ale ocupației, oamenii, contrariați de brutalitatea  puterii sovietice, au intrat  în panică. Coșmarul primelor luni de ocupație a provocat mai multe tragedii, printre acestea numărându-se represaliile,deportările și masacrul de la Fântâna Albă, unde armata roșie a omorât peste 3.000 de persoane care au încercat să se refugieze în România.   

Batjocură sau satisfacție?

Nu este nici politic corect, nici moral să faci astăzi sondaje, după cum și-a permis o parte a presei, întrebând oamenii dacă 28 iunie 1940 a fost ocupație sau eliberare. Asta e ca și cum ne-am propune să discutăm dacă violul este batjocură sau satisfacție.  

Fără termen de prescripție

Crimele comunismului n-au termen de prescripție. Iată de ce în Lituania se pregătește procesul ocupației sovietice, Seimul votând recent un document privind scoaterea partidului comunist în afara legii, nelegiuirile regimului stalinist  urmând să fie egalate cu cele ale nazismului și fascismului. Un exemplu demn de urmat.

Lasă un comentariu