Cromozomul XXI. Jurnalistul Valeriu Reniţă a lansat primul său roman din carieră

Jurnalistul Valeriu Reniţă a lansat primul său roman din carieră. Lucrarea este în limba rusă şi este intitulată "Cromozomul XXI". Eroii romanului-parabolă sunt contemporanii autorului, care continuă să resimtă consecințele Uniunii Sovietice aflate încă în proces de dezintegrare. La evenimentul de lansare au participat mai mulţi scriitori şi prieteni ai jurnalistului. Cartea poate fi găsită deja în librării. 

Romanul cuprinde ultimii 25 de ani din istoria Republicii Moldova. Totodată, sunt vizate forțele politice și religioase.

Valeriu Reniţă spune că a muncit la roman timp de doi ani: "Eu am doi eroi principali, unul este jurnalist care s-a angajat să lupte împotriva răului social, şi altul este acest om simplu de la ţară care se spune că ar fi afectat de sindromul Down şi care nu luptă cu nimeni, dar până la urmă se dovedeşte a fi mai eficient din punct de vedere social decât jurnalistul. Sunt foarte multe comparaţii indirecte, sunt foarte multe alegorii care ne vorbesc despre faptul că locuim aici în Moldova".

La eveniment au participat şi membri ai Uniunii Scriitorilor din Moldova. Aceştia au apreciat munca autorului.

"Am fost foarte prins de roman pentru că are o scriitură foarte exactă, de la bun început conturează o lume foarte, foarte concretă cu personaje memorabile, intriga este una dinamică. Cred că este un prag important în cazul deja scriitorului, nu jurnalistului Valeriu Reniţă", a spus Emilian Galaicu-Păun, scriitor.

"Acest roman este unul modern, inspirat din realitate. Eu, ca autor, îmi dau sema cât de greu este să scrii despre timpurile de acum. Este foarte greu să fii obiectiv, dar cred că lui Valeriu i-a ieşit acest lucru", a menţionat Natalia Novahatnia, poet.

"Autorul vorbeşte despre ce se întâmplă în societate, vorbeşte despre problemele dureroase, despre faptul că este nevoie de soluţii. Cred că cititorul va înţelege, va medita şi poate va înţelege cum îşi poate rezolva propriile probleme", a precizat Vladimir Nosov, doctor conferenţiar ştiinţele filologice, USM

Tirajul cărţii "Cromozmul XXI" este de 350 de exemplare. Romanul poate fi cumpărat cu 45 de lei. Aceasta este a treia lucrare în proză a lui Valeriu Reniţă. Autorul spune că lucreză în prezent la alt roman.

Lasă un comentariu