Construcţie periculoasă. Pericol de alunecări de teren în sectorul Râşcani al Capitalei

Embed:

Construcţia unei biserici evangheliste, pune în pericol securitatea locuitoriilor din sectorul Râşcani al Capitalei. În urma săpăturilor pentru fundaţie, apele subterane au inundat zona, iar mai mulţi agenţi economici susţin că ar putea rămâne fără imobile. 

Construcţia bisericii a început acum un an. În luna august 2016, în timpul săpăturilor, apele subterane au provocat inundaţii în zonă.

Antreprenorul Chiril Chirilov spune că a atenţionat proprietarii construcţiei, însă aceştia nu au intreprins niciun fel de măsuri. Iar în noaptea din 24 aprilie, un bolovan de câteva tone s-a prăbuşit peste depozitul antreprenorului.

"A trebuit să lucrăm, să colaborăm împreună, dar ei ne-au minţit şi nu putem lucra. Acuma, după perete era gol, după cum vedeţi acolo s-a umplut tot, cu tot cu copaci a venit peretele, s-a umplut după perete locul, dar dacă se porneşte pământul ista, el ajunge hăt, hăt pe depozit", a precizat administratorul firmei, Chiril Chirilov.

La rândul său, responsabilul de şantier spune că a respectat toate normele când a săpat temelia bisericii.

"Eu nu am treabă cu pietre, nu de la terenul meu vin pietrele, vin de la terenul ista arendat, care este arendat, tot de aceeaşi firmă care are jos teren privat", a specificat responsabilul de şantier, Ştefan Cebotaru.

Şi alimentara soţilor Gutium riscă să se prăbuşească în orice moment.

"Iată mi-au crăpat pereţii, se duc păreţii în partea asta se duc, se duce pământul ista, iată ne-au scos gardul deam", a comentat proprietara magazine, Ludmila Gutium.

Reprezentanţii Preturii sectorului Râşcani şi cei ai Inspecţiei de Stat în Construcţii nu au fost de găsit pentru a comenta situaţia. Iar cei de la Serviciul  Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale spun că nu au fost sesizaţi în acest caz.

"Probabil este vorba de scurgerea apelor subterane, dar şi a celor ape acumulate în urma precipitaţiilor. Urmează ca specialiştii din cadrul preturii să meargă la faţa locului, să ne informeze, iar în caz de situaţie de risc vor veni salvatorii pentru a vedea despre ce este vorba", a menționat ofiţerul de presă SPCSE, Liliana Puşcaşu.

Potrivit antreprenorilor, pretura sectorului Râşcani va convoca în acest caz o şedinţă de lucru săptămâna viitoare.

 

Lasă un comentariu