Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

În contextul preluării şi difuzării de către mass-media a informaţiilor din Raportul de activitate a Curţii de Conturi pentru anul 2016, Ministerul Finanţelor comunică următoarele:

Raportul indică ”abateri şi erori” în sumă de cca. 7 miliarde lei, constatate la Ministerul Finanţelor. Precizăm că suma este formată, preponderent, din estimarea făcută de minister a valorii facilităţilor fiscale şi vamale pentru anul 2015 cu care Curtea nu este de acord. 

Considerăm că este un lucru firesc ca auditorul să-şi formeze o opinie independentă şi să-şi facă propriile estimări, care nu neapărat trebuie să coincidă cu estimările instituţiei auditate.  Însă astfel de divergenţe de opinie nu pot fi catalogate drept o ”abatere sau eroare de administrare a veniturilor bugetare”  după cum se indică în raportul respectiv.  Ministerul Finanţelor insistă că nu au existat abateri şi erori care ar fi prejudiciat veniturile bugetului de stat şi nici nu au fost, de fapt, identificate de Curtea de Conturi.

Menţionăm, că Ministerul Finanţelor şi-a expus poziţia pe marginea raportului de audit, dar aceasta nu a fost luată în consideraţie de auditorii Curţii de Conturi la realizarea şi definitivarea raportului.

Astfel, în opinia Ministerului Finanţelor mărimea sumei facilităţilor fiscale şi vamale raportate este una realistă şi reflectă opinia specialiştilor din cadrul ministerului, mai ales că nu există o metodologie aprobată de estimare a valorii facilităţilor fiscale.

Situaţie similară este şi în cazul aşa-numitor ”abateri şi erori” în sumă de 2,19 mld. lei pe care le-ar fi admis Inspectoratul Principal Fiscal de Stat. Auditorii interpretează drept facilitate fiscală faptul că serviciile financiare nu se supun impozitării cu TVA, respectiv, fiscului i se aduc învinuiri cum că nu a raportat această ”facilitate”. De menţionat, că potrivit Codului Fiscal, dar şi Directivelor Europene, serviciile financiare nu sunt impozabile cu  TVA,  deci nu reprezintă o facilitate şi nu urma să fie raportată de către Fisc. 

In presă au apărut unele confuzii vis-a-vis de perioada la care se referă raportul Curţii de Conturi. În acest context, atenţionăm asupra faptului că documentul se referă la rapoartele de audit care acoperă situaţiile din anul 2015. Ministerul Finanţelor reafirmă deschiderea şi disponibilitatea de a pune la dispoziţia jurnaliştilor date de interes public, inclusiv şi la subiectul vizat.

Totodată, Ministerul Finanţelor insistă ca auditul financiar să fie efectuat la fiecare instituţie în parte şi nu doar la Ministerul Finanţelor, care este responsabil de alocarea resurselor, nu şi de efectuarea cheltuielilor.  O atare acţiune ar ajuta ministerul să gestioneze mai eficient finanţele publice. Or, auditul poate fi pus în valoare atunci când informaţia este corectă, echilibrată şi prezentată la timp. 

Lasă un comentariu