Comisie de anchetă. Problema sclavilor din Libia, în atenţia liderilor mondiali

Embed:

Problema sclavilor imigranţi din Libia a ajuns în atenţia liderilor mondiali după reportajul realizat de CNN. Aceasta a fost principala temă de dezbatere la summitul Europa-Africa, în cadrul căruia au fost adoptate o serie de măsuri de urgenţă. 

80 de şefi de stat şi de guvern au convenit să coopereze în vederea destructurării reţelelor de traficanţi. La finalul reuniunii, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că urmează să fie înfiinţată o comisie de anchetă.

Scandalul internaţional a izbucnit la mijlocul lunii noiembrie, după ce CNN a difuzat imagini dintr-o piaţă de sclavi din Libia şi a realizat un reportaj care dezvăluie poveştile cutremurătoare ale celor care reuşesc să scape din robie.

Tinerii, care speră să ajungă în Europa, sunt vânduţi fermierilor la licitaţie.

În mare parte sclavii provin din Nigeria sau Mali. Autorităţile nu cunosc câţi dintre ei au ajuns pe mâinile traficanţilor. Se ştie doar că 300 de mii de migranţi s-ar afla acum în Libia. Pentru a reduce fluxul acestora, Italia colaborează cu autorităţile libiene pentru a întoarce din drum toate ambarcaţiunile.

Chiar şi aşa, zeci de mii de migranţi ajung anual în această ţară. Alte sute de mii sunt repatriaţi în ţările din care au plecat.

Lasă un comentariu