Comisia pentru comerț internațional din cadrul Parlamentului European a aprobat cele 100 de milioane de euro pentru Moldova

Embed:

Comisia Parlamentului European pentru comerţ extern a aprobat, astăzi, acordul cu privire la asistența macro-financiară pentru ţara noastră, în valoare de 100 de milioane de euro. 

Europenii au cerut ca resursele financiare să fie folosite pentru combaterea corupţiei şi a spălării banilor, depolitizarea administraţiei publice, susţinerea unui sistem judiciar independent şi a libertăţii mass-media.

Raportorul comisiei, Sorin Moisa, a declarat că acest vot confirmă sprijinul europenilor pentru reformele începute de autorităţile din Moldova. Votul din comisie a fost ultima procedură, înainte ca documentul să ajungă în plenul Parlamentului European.

Eurodeputaţii urmează să se expună asupra acordului, la începutul lunii iulie.

Ajutorul financiar va fi acordat în trei tranşe, până în 2018. 60 de milioane de euro vor fi oferite sub formă de credit, iar 40 de milioane - sub formă de finanţări nerambursabile. Asistenţa are drept scop susţinerea agendei de reforme. 

Lasă un comentariu