Cinematografia renaşte. Până la sfârşitul lui 2018 în ţară vor fi turnate 16 filme

Embed:

Cinematografia din Moldova renaște. Astăzi au fost anunţaţi câştigătorii concursului naţional, care vor primi bani de la stat pentru a turna filme. Astfel, până la sfârșitul anului 2018, pe marile ecrane vor apărea 16 pelicule autohtone, atât de scurt şi lung metraj, cât şi de animaţie. 

Pentru a participa la concurs, casele de producţie au trebuit să depună dosare cu scenariile filmelor şi informaţii despre echipele care urmau să le realizeze. Cei mai mulți bani, peste un milion de lei, au fost alocați pentru turnarea peliculei "Dincolo de noi" a cărui producător este interpretul Nicu Țărnă. Filmările vor avea loc atât în ţara noastră, cât și în Franța.

"Genul este o dramă a noastră. Cu elemente de toate, toate cele simțuri, toate cele emoții pe care le avem: ură, dragoste, invidie. E o muncă enormă care urmează să fie făcută. Sperăm ca la anul cam pe acum deja să povestim că este în fază finală", a spus producătorul filmului "Dincolo de noi", Nicu Ţărnă.

Directorul Centrului Naţional al Cinematografiei, regizorul Valeriu Jereghi, a menţionat că scopul concursului este de a reanima cinematografia moldovenească. El afirmă că majoritatea scenariilor înaintate abordează teme precum: migraţia, corupţia, justiţia şi problemele economice şi ecologice. 

"Au fost recepționate 22 de dosare dintre care 16 au trecut baremul de șase puncte necesare. Noi vom ajuta cu participarea la festivaluri internaționale, cu alte relații pentru dezvoltarea în principiu a relațiilor în domeniu", a specificat directorul Centrului Naţional de Cinematografie, Valeriu Jereghi.

Este prima dată în ultimii zece ani când statul investește, în asemenea proporții, în domeniul cinematografiei. Guvernul a alocat aproape opt milioane de lei, dintre care două milioane vor fi folosite pentru dezvoltarea  Centrului Național de Cinematografie, un milion pentru diverse festivale, iar alte cinci milioane pentru finanţarea filmelor autohtone.

Lasă un comentariu