Cere susţinerea UE. Liderul PAS nu vrea schimbarea sistemului electoral

Embed:

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, speră că Uniunea Europeană va convinge guvernarea de la Chişinău să nu modifice sistemul electoral. Asta chiar dacă, potrivit sondajelor, peste 60 la sută dintre locuitorii ţării noastre îşi doresc reforma.  

În cadrul unei conferinţei de presă, Maia Sandu a declarat că săptămâna viitoare va merge la Bruxelles pentru a discuta cu membrii PPE din Parlamentul European, dar şi cu reprezentanţi ai Consiliului Europei şi ai Comisiei Europene despre intenţia autorităţilor de la Chişinău de a schimba sistemul electoral. 

"Reiterez, vom solicita Uniunii Europene, instituţiilor de acolo să ne ajute să convingem guvernarea să nu schimbe sistemul electoral, pentru că acest lucru este în detrimentul procesului democratic", a spus preşedintele PAS, Maia Sandu.

La rândul său, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că decizia de schimbare a sistemului electoral se bazează pe dorinţa majorităţii cetăţenilor moldoveni.

"Decizia până la urmă ce ține de oportunitatea politică ține de voința majorității cetățenilor Republicii Moldova. Sunt sigur că cei de la Bruxelles înțeleg acest lucru și cu siguranță noi, autoritățile Republicii Moldova și la nivelul Parlamentului și la nivelul Guvernului, vom comunica cu colegii noștri din Bruxelles tot ceea ce ține de cooperarea noastră", a comentat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Cele mai recente sondaje de opinia publică arată că majoritatea cetăţenilor susţine modificarea sistemului electoral. În acest scop au fost colectate 850 de mii de semnături. De asemenea, zeci de ONGuri, asociaţii ale minoritaţilor naţionale, dar şi partide extraparlamentare au semnat declaraţii în susţinerea modificării sistemului electoral. 

Lasă un comentariu