Cer stoparea finanţării. Candu: Sandu şi Năstase cer Uniunii Europene să nu ofere bani Moldovei

Embed:

Maia Sandu şi Andrei Năstase ar fi cerut Uniunii Europene să blocheze asistenţa financiară pentru Moldova, invocând nemulţumirea opoziţiei faţă de reforma electorală. Cel puţin asta susţine preşedintele Parlamentului Andrian Candu, care a precizat că, astfel Sandu şi Năstase îi fac un cadou preţios lui Igor Dodon. Chiar dacă oficialii europeni nu au comentat zvonurile apărute în presă privind o eventuală amânare a transferării banilor către ţara noastră, şeful statului s-a grăbit să se bucure şi chiar să salute o decizie care nu există. 

Andrian Candu a declarat că Maia Sandu şi Andrei Năstase ar fi fost la Bruxelles şi au cerut grupului Popular European din Parlamentul European să blocheze asistenţa financiară de 100 de milioane de euro pentru Moldova, dacă va fi schimbat sistemul electoral astfel ca cetățenii să-şi aleagă direct deputații. De altfel, Mai Sandu a încercat, fără rezultat, să blocheze şi semnarea unui acord cu FMI.  

"Ați văzut și voi dimineață, ce radiere de bucurie și prin declarația, era domnul președinte Dodon și reiese că un foarte bun cadou făcut dumnealui de către Maia Sandu. Așa cum nu i-a reușit doamnei Maia Sandu să oprească programul cu Fondul Monetar Internațional, sunt sigur că nu o să-i reușească nici în privința Uniunii Europene", a spus preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Igor Dodon s-a grăbit să se bucure că Moldova ar putea rămâne fără bani europeni, aşa cum cere Maia Sandu şi Andrei Năstase.

"Eu nu atât de des salut unele iniţiative şi unele declaraţii ale partenerilor noştri din Europa. Vreau să le mulţumesc pentru acest gest. Cineva din colegi mi-a spus: - domnule Dodon, poate mai bine să votăm uninominalul, dacă duce lucrul ista la alegeri anticipate? Totuna nu o să treacă nici uninominalul şi ăştia rămân fără finanţare. - Poate, de ce nu? Mai vedem", a explicat preşedintele ţării, Igor Dodon.

"Uniunea Europeană nu ajută Guvernul și nu ajută guvernarea, dar ajută Republica Moldova și cetățenii ei. Este vorba de proiecte investiționale, este vorba de suport bugetar și 1.06 a face o astfel de declarație este o declarație împotriva propriilor cetățeni", a afirmat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Nu doar democraţii, dar şi liberal-demicraţii critică poziţia Maiei Sandu şi a lui Igor Dodon privind blocarea finanţărilor UE.

"Nimeni nu doreşte ca Republica Moldova să fie blocată din punct de vedere financiar. Fiindcă vor avea de suferit cetăţenii", a menționat deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc.

Anul trecut, Maia Sandu a trimis o scrisoare deschisă în adresa Fondului Monetar Internațional, prin care a cerut să nu finanțeze Republica Moldova.

Ulterior, fostul premier Ion Sturza, a criticat acest gest și a menționat că Maia Sandu își dorește ca lucrurile să meargă în țară într-o direcție greșită. În toamna anului trecut, FMI a aprobat programul de finanțare pentru țara noastră, în valoare de aproape 180 de milioane de dolari pe un termen de trei ani.

Lasă un comentariu