Cer informaţii. Deputaţii vor ca SIS să ofere detalii despre Şevciuk

Embed:

Deputații solicită informaţii despre prezența fostului lider separatist de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, în dreapta Nistrului. Legiuitorii cer audierea în Parlament a şefului SIS şi a vicepremierului pentru Reintegrare ca să spună dacă există dosare penale în care figurează numele lui Şevciuk.

Deputații liberal-democraţi au cerut ca directorul Serviciului de Informații și Securitate, Mihai Balan, și vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, să fie audiaţi în Parlament.

"În legătură cu informația care a fost difuzată în presă sau în spațiul public cu privire la anumite dosare penale în privința așa-zisului ex-președinte a entității neconstituționale din stânga Nistrului Evgheni Șevciuk, care s-ar fi refugiat pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova", a spus deputatul PLDM, Tudor Deliu.

Propunerea nu a fost, însă, acceptată de plenul Parlamentului. Mai mult, comuniştii susţin că Șevciuk ar fi părăsit țara.

Reprezentanții Poliţiei de Frontieră susţin, însă, că Evghenii Şevciuk nu a părăsit teritoriul ţării. Recent, fostul lider separatist a anunţat pe o reţea de socializare că s-a refugiat în dreapta Nistrului, pentru că ar fi persecutat de un important om de afaceri din regiunea transnistreană.

Săptămâna trecută, deputaţii aşa-zisului soviet de la Tiraspol i-au retras lui Şevciuk imunitatea, la cererea procurorilor care îl învinuiesc de corupţie şi abuz de putere.

Potrivit procurorului general, Eduard Harunjen, citat de portalul deschide.md, Şevciuk nu poate fi extrădat. Şi asta pentru că între autoritățile de la Chișinău şi cele autoproclamate din stânga Nistrului nu există un acord în acest sens.

Lasă un comentariu