Cel mai curajos câine. La Zagarancea, 24 de echipe de patrupezi se întrec la biatlon

Embed:

Adrenalină pe poligonul Poliţiei de Frontieră din satul Zagarancea, raionul Ungheni. 21 de patrupezi, alături de poliţişti de frontieră, inspectori de patrulare şi angajaţi ai Inspectoratului General de Poliţie au concurat astăzi la campionatul "Biatlon 2017". Participanţii spun că toate probele au fost dificile şi că s-au pregătit săptămâni întregi pentru această competiţie.

Unii participanţi s-au descurcat cu greu. Echipele au avut de parcurs un traseu cu mai multe obstacole.

Inspectorii împreună cu patrupezii lor trebuie să parcurgă mai bine de nouă kilometri şi să treacă prin 14 probe de foc. Una dintre aceastea este reţinerea unui infractor înarmat, care potrivit scenariul atacă echipa canină, iar câinele trebuie să-l neutralizeze în cel mai scurt timp.

Inspectorii, împreună cu patrupezii lor, au înotat într-un iaz după care au avut de parcurs o porţiune mlăştinoasă.

La final, inspectorii au tras la ţintă.

"Greu. Distanţa e bună. Mlaştina este cea mai grea, ca atare", a spus inspectorul Direcţia Regională
Sud, Ghenadie Bălan.

Organizatorii spun că astfel de competiţii ajută echipele să-şi antreneze abilităţile practice şi teoretice.

"Scopul principal este verificarea abilităţilor profesionale fizice. Ridicarea situaţiei moral - psihologice, încrederea în sine", a afirmat şeful adjunct Poliţia de Frontieră, Veaceslav Garștea.

Echipele câştigătoare vor participa în luna august la o competiţia internaţională care se va desfăşura în Lituania.

Lasă un comentariu