Cei mai buni ofiţeri. Echipa Serviciului de Protecție și Pază de Stat a obţinut Victoria la "Bodyguard 2017"

Embed:

Echipa Serviciului de Protecție și Pază de Stat a devenit campioană europeană la concursul „Bodyguard-2017”. Ofiţerii s-au întors acasă cu şase medalii de aur, trei de bronz şi două de argint. Pentru titlul de campion au concurat zece echipe ale serviciilor de protecție din Austria, Bulgaria, Polonia, România, Ucraina, dar şi alte ţări din regiune. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 8-12 iunie în oraşul Alba-Iulia, România.

Trei dintre probele din concurs au fost de tragere la ţintă. Astfel, înainte de a pleca la Alba Iulia, bodyguarzii au petrecut peste o sută de ore de antrenament la tir. Chiar şi după ce au câştigat campionatul şi s-au întors acasă cu trofeul, i-am găsit tot aici antrenându-se.

Pentru campionatul european de la Alba Iulia, ofiţerii s-au pregătit timp de patru luni. Echipa SPPS  a obținut cel mai mare punctaj la cinci dintre cele 8 probe incluse în campionat. 

Dacă vrei să participi ca cei mai buni trebuie să te pregăteşti ca cei mai buni, acum noi avem condiţiile toate care ne permit să ne pregătim foarte bine", a spus ofiţerul de protecţie SPPS, Alexei Spânu.

"La tir petrecem în jur de două ore în fiecare zi, apoi avem proba escorta, atac asupra persoanei protejate, evacuarea, aplicarea pansamentului asupra rănii ceea ce durează tot în jur de două ore", a specificat ofiţerul de protecţie SPPS, Eugen Arnăut.

Locul II i-a revenit Serviciului de Securitate a Președintelui din Belarus, iar pe locul III s-a clasat Departamentul Pază de Stat al Ucrainei.

Următorul campionat internațional de profil se va desfășura, în premieră, în Moldova în perioada 16-20 septembrie. La eveniment urmează să participe echipe din peste 15 țări.

"În confruntare vor intra mai mult de 100 de bodyguarzi, va fi un eveniment destul de fastuos şi credem că echipa noastră se va prezenta destul de bine", a menționat directorul interimar al SPPS, Anatolie Golea.

"Următorul scop şi cea mai mare dorinţă a mea este ca noi aici să avem o prestaţie foarte bună luând în consideraţie că suntem acasă", a comentat ofiţerul de protecţie SPPS, Alexei Spânu.

Anterior, echipa SPPS a cucerit medalia de bronz în cadrul Campionatului deschis al gărzilor de corp din Ucraina. Poliatlon Bodyguard este un sport multi-disciplinar pentru bodyguarzi, destinat echipelor de pază de corp din structurile de stat şi a fost înregistrat ca un nou tip de competiţie sportivă în anul 2001.

Lasă un comentariu