Caz şocant la Anenii Noi! Un bărbat şi-a strangulat soţia în mașină, după care a mers acasă şi s-a spânzurat

Embed:

Caz şocant în Anenii Noi. Un bărbat de 39 de ani a şi-a strangulat soţia în maşină, apoi s-a spânzurat. Potrivit poliţiei, acesta se afla la evidenţă pentru comportament agresiv.

Oamenii legii spun că anterior el şi-ar fi violat nevasta şi a primit interdicţie de a se apropia de familie, doar că aceasta a expirat acum o lună. 

Corpul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit de către fiica lui mai mare, în vârstă de 16 ani, când s-a întors de la şcoală. Îngrozită, copila a anunţat-o pe diriginta sa despre cele întâmplate, iar aceasta, la rândul ei, a chemat poliţia.

Când au ajuns la faţa locului, oamenii legii au găsit încă un cadavru, cel al soţiei, care a fost strangulată.

"La faţa locului s-a depistat grupa operativă în toată componenţa, examinând cadavrul s-a stabilit că acesta s-a strangulat fără careva leziuni corporale. Fiind efectuată cercetarea la faţa locului, mai bine spus în automobilul personal al său, pe banda din spate a fost depistat cadavrul soţiei sale", a spus șeful IP, Anenii Noi, Valeriu Codreanu.

Potrivit poliţiei, anterior bărbatul a primit interdicţie de a se apropia de familie, pentru că era violent. Actul a expirat însă acum o lună.

Cele două fete ale cuplului, în vârstă de 13 şi, repsectiv 16 ani, au primit consiliere psihologică. Poliţia aşteaptă rezultatele expertizei medico-legale pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs tragedia.

Lasă un comentariu