Capitala Moldovei ar putea găzdui în 2020 meciul pentru Supercupa Europei

Embed:

Un duel Cristiano Ronaldo contra lui Lionel Messi la Chişinău numai este de domeniul fantasticului. Capitala Moldovei ar putea găzdui în 2020 meciul pentru Supercupa Europei. Federaţia noastră de fotbal şi-a înaintat candidatura pentru organizarea supermeciului care opune în fiecare an câştigătoarea Ligii Campionilor şi învingătoarea din Liga Europa.

UEFA a anunţat că nouă federaţii naţionale de fotbal, printre care şi cea din Moldova, s-au arătat interesate de organizarea Supercupei Europei din 2020. Partida ar urma să se dispute pe stadionul Zimbru, care va concura cu stadionul Dinamo din Minsk, stadionul Olimpic din Helsinki, Grand Stade din Nisa sau Dragao din Porto.

Stadionul Zimbru are o capacitate de aproape 10 mii 500 de locuri şi este cel mai mic dintre toate arenele propuse. În acest an, meciul pentru Supercupa Europei se va disputa în capitala Estoniei, Talllin pe un stadion care are o capacitate de circa 10 mii de locuri.

Oraşele interesate trebuie sa prezinte dosarul de candidatură cel târziu pe 29 martie. Comitetul Executiv al UEFA va alege în luna mai stadionul pe care va avea loc partida.

Anul trecut, Real Madrid a câştigat Supercupa Europei după ce a învins cu 2 la 1 echipa Manchester United. Meciul s-a disputat în capitala Macedoniei, Skopje.

Lasă un comentariu