Canicula topeşte Europa. Trei oameni au decedat din cauza temperaturilor înalte

Embed:

Canicula care a pus stăpânire pe toată Europa a făcut ieri primele victime. Cel puţin câte un om din România, Ucraina și Italia au decedat din cauza complicaţiilor cauzate de vreme. La Galați, un bărbat de 60 de ani a fost găsit decedat în fața scării blocului. Acesta ar fi suferit un stop cardio-respirator din cauza căldurii.

Ambulanţele din România au fost ieri extrem de solicitate. Oamenii luptă cu vremea caniculară cum pot ei mai bine. 

Meteorologii spun că mercurul termometrelor va indica în continuare peste 37 de grade Celsius în mai toată țara, iar pe alocuri, temperaturile vor depăși 42 de grade.

Și în Ucraina canicula face victime. Un bărbat de 65 de ani a fost găsit mort în plină stradă în orașul Lvov. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă fără niciun rezultat. Acesta a decedat din cauza unui stop cardiac. Jumătate de țară se află sub cod portocaliu de caniculă, iar alta sub cod galben. Autoritățile ucrainene au cerut angajatorilor să modifice orarele de lucru pentru ca angajații să poată sta acasă în orele amiezii.

Iar în Italia arșița a provocat incendii de vegetații, care au cauzat moartea unei femei de 79 de ani. Corpul acesteia a fost descoperit într-un câmp din apropierea casei sale. Potrivit medicilor, bătrâna s-a intoxicat cu fum. În cea mai mare parte a țării au fost înregistrate ieri temperaturi de peste 40 de grade.

Lasă un comentariu