Atac SÂNGEROS la o şcoală din statul american California. Cel puţin patru oameni au murit

Embed:

Atac armat într-un comitat din statul american California. Cel puțin patru oameni au murit, iar alţi zece au fost răniţi, ieri seară, după ce un bărbat a deschis focul şi a tras în mulţime. Incidentele sângeroase au avut loc în mai multe locaţii, inclusiv lângă o școală primară. Atacatorul a fost împuşcat mortal de poliţişti. 

Polițiștii spun că atacatorul s-ar fi enervat și ar fi început să împuște unde vedea cu ochii. Primul incident s-a produs chiar lângă locuinţa agresorului, când bărbatul a tras în vecini. 

Ulterior, bărbatul a furat o mașină și s-a îndreptat spre o școală. A încercat să intre în instituție, dar nu a reușit. Așa că a început să tragă în direcţia clădirii. Printre răniți se numără și cel puțin doi copii. Unul dintre ei se afla în școală, iar cel de-al doilea era în mașină cu mama sa. 

Forţele de ordine au intervenit prompt la fața locului. Atacatorul a fost ucis în cadrul unui schimb de focuri. 

"Este vorba despre un atacator care a tras cu arma la întâmplare. Doi ofițeri au încercat să imobilizeze atacatorul. Acesta a fost omorât", a spus asistentul șerifului din comitatul Tehama, Phil Johnston.

Anchetatori FBI încearcă acum să afle ce l-a determinat pe asasin să recurgă la gestul cumplit.

Vecinii bărbatului spun că, în ultima perioadă, individul era foarte agresiv.

Lasă un comentariu