Anul avansului economic. Invitaţii emisiunii REPLICA au făcut bilanţul anului 2017

Embed:

2017 a fost un an dificil, dar guvernarea a reuşit să implementeze mai multe reforme, iar situaţia economică s-a îmbunătăţit vizibil. Declaraţia a fost făcută de deputatul PDM Sergiu Sîrbu, în cadrul emisiunii Replica, difuzată aseară la Prime TV. 

"Anul 2017 a fost un an al dezvoltării. Avem o creştere economică de peste patru la sută. Încasări la buget de peste 20 de miliarde de lei. Majorări de salarii în sectorul bugetar în jur de 10-15 la sută. Valorizări ale pensiei deja de două ori pe an. O reformă a sistemului electoral mult aşteptată", a spus deputatul PDM Sergiu Sîrbu.

La emisiune au participat şi reprezentanţii opoziţiei.

"Eu nu pot să laud guvernul care vine cu anumite proiecte anticonstituţionale şi care nu respectă Constituţia. Şi eu sunt absolut convins că acest guvern trebuie demis", a menționat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

"Îmi pare rău că Partidul Socialiştilor nu au văzut nimic pozitiv cu toate că foarte multe proiecte în parlament le-au votat inclusiv şi ei", a mai adăugat deputatul PDM Sergiu Sîrbu.

Experţii au îndemnat partidele de opoziţie şi cele aflate la guvernare să se consolideze.

"Chiar dacă avem senzaţia că opoziţia din Republica Moldova este intransingentă uneori adoptă nişte atitudinii constructive.  De exemplu eu consider constructiv că partidele de dreapta nu au susţinut ideia referendumului. La fel consider constructiv că partidul socialiştilor în chestiunea schimbării sistemului electoral au decis nu în baza urii şi antagonizmelor ci în baza unui calcul politic raţional.  Am văzut că în anul 2017 au fost alieri interesante", a afirmat comentatorul politic, Corneliu Ciurea.

"Aceste două partide au, în esenţă, un scop unic - modernizarea ţării. Partidul Democrat spune că trebuie să facem acest lucru după modelul occidental. Domnul Batrîncea propune o alternativă. Oamenii călătoresc şi în Rusia, şi în Europa, aşa că pot face o comparaţie. Concurenţa este un lucru bun, dar nu trebuie să ajungem la extreme", a precizat jurnalistul PRIME TV, Oleg Cosîh.

Lasă un comentariu