Andrian Candu: Noi înțelegem criticile și confruntarea, dar atunci când este vorba despre drumul spre UE, noi trebuie să uităm de această confruntare între putere și opoziție, pentru că este vorba despre viitor acestei țări

Ieri, în cadrul emisiunii Replica, Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a specificat faptul că atunci când este vorba despre drumul spre Uniunea Europeană, nu trebuie să fie confruntare între putere și opoziție, pentru că este vorba despre viitor acestei țării.

"Rolul opoziției parlamentare este binevenit. Noi ne bazăm pe votul colegilor din Partidul Liberal și cel Liberal Democart, doar cu ei vom putea avea acel vot pentru modificarea Constituției. Noi înțelegem criticile și confruntarea, dar atunci când este vorba despre drumul spre UE, noi trebuie să uităm de această confruntare între putere și opoziție, pentru că este vorba despre viitor acestei țări. La acest subiect, sper foarte mult să nu avem confruntare și să avem 67 de voturi care sunt necesare pentru modificarea Constituției. În 45 de zile, din ziua de ieri, va fi modificat textul Constituției, după care va fi elaborat în Parlament, avem destule semnături ca să inițiem în Parlament proiectul de lege, apoi va fi expediat Curții Constitușionale pentru avizare, apoi avem 6 luni de zile pentru așteptare și dezbateri. Zilele votului decisiv vor fi în luna iulie", a comunicat Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Totodată, în cadrul emisiunii Replica, de la PRIME TV Andrian Candu a menţionat că în Republica Moldova sunt mai multe puncte problematice, dar dacă se va depăși scopul intergrării europeane se va ajunge prea mult în dezbateri.

Lasă un comentariu