Alertă la penitenciarul numărul 10 Goian! Un condamnat a evadat

Embed:

Alertă la penitenciarul numărul 10 Goian din apropierea Capitalei. Un deţinut care îşi ispăşea pedeapsa în sectorul de tip deschis a evadat din puşcărie. Lipsa condamnatului a fost depistată, aseară, de către gardieni. Acum poliţia şi angajaţii închisorii sunt pe urmele fugarului, care riscă să-şi prelungească termenul de detenţie cu încă câţiva ani.

Potrivit Departamentului Instituţii Penitenciare, tânărul, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru provocarea unui accident rutier soldat cu victime, în timp ce era beat la volan.

El îşi ispăşea pedeapsa în puşcăria pentru minori, întrucât era implicat în lucrările de reparație ale instituţiei.


Poliţia şi angajaţii închisorii sunt pe urmele fugarului. Ei au făcut publică o fotografie a deţinutului, iar cei care l-au văzut sunt îndemnaţi să alerteze forţele de ordine. Oamenii care locuiesc în apropierea penitenciarului spun că nu-şi fac griji, întrucât condamnatul evadat nu este periculos.

Individul şi-a ispăşit jumătate din termen şi îi rămăsese mai puţin de un an până la eliberare. Pentru că a evadat, însă, el riscă să petreacă după gratii încă trei ani.

Lasă un comentariu