Agenţii economici au avut venituri mai mari de sărbători

Embed:

Sărbătorile de iarnă le aduc venituri generoase agenţilor economici. Vinificatorii spun că, în această perioadă, au crescut considerabil vânzările de spumante, principala băutură de pe masa de Revelion.

Venituri mai mari au înregistrat şi combinaturile de panificaţie, care coc torte şi alte bunătăţi. Iar administratorii pepenierelor din ţară spun că vânzările de brazi, în această iarnă, au crescut de aproape patru ori în comparaţie cu 2015.

Sărbătorile de iarnă nu pot fi lipsite de tradiţionalul pom de Crăciun. Astfel, pepenierele din ţară au pus în vânzare cei mai frumoşi brazi. Crescătoria din Tighina a vândut, în acest an, 3.200 de pomi, de patru ori mai mult faţă de anul trecut.

Şi mai mulţi molizi, 3.900 la număr, a reuşit să vândă pepeniera din Călăraşi, care aprovizionează cu brazi şi Capitală.Vânzările au scăzut, însă, la Edineţ, unde, în această iarnă, au fost vânduţi aproape trei mii de molizi, cu peste 400 mai puţini faţă de 2015.

"Solicitările pe piață până la urmă ne-au satisfăcut oferta, mai bine zis dorința pentru că din 5000 au fost realizați 3900 de pomi de Crăciun", a specificat directorul întreprinderii silvice din Călăraşi, Victor Chicu.

Cei mai solicitați pomi de Crăciun naturali au peste un metru și jumătate cum este acesta spre exemplu care a fost crescut patru ani și a ajuns să coste doar câteva zeci de lei. Cei care au ales să aibă un astfel de molid în casă au scos din buzunar în medie 70 de lei.

Şi producătorii de vin spumant au avut de câştigat în această perioadă. Potrivit celui mai mare producător de vinuri din ţară, în 2016, au fost vândute cinci milioane de sticle de spumant, dintre care o treime în ajunul sărbătorilor de iarnă, cu 100 de mii de sticle mai mult faţă de 2015. O creştere considerabilă a vânzărilor au înregistrat-o şi producătorii din panificaţie.

"Practic volumul a depășit 20 de tone pe zi, iar însăși în perioada de revelion comercializat să vorbim între perioada de 20 și 1 ianuarie în jur de o sută de tone de torturi s-au vândut. Pragul maxim pentru noi este atins în perioada 28, 29, 30, când volumul vânzărilor de torturi ajunge la 30 de tone între 25 și 30 de tone", a spus directorul comercial al Combinatul de panificaţie, Lilian Zaporojan.

Comercianţii speră că vânzările vor creşte şi în ajunul Crăciunului pe stil vechi care va fi sărbătorit sâmbătă.

Sursa Foto: publika.md

Lasă un comentariu