Afacerile, mai accesibile. În Moldova a devenit mai simplu să porneşti un business

În Moldova a devenit mai simplu să deschizi o afacere. Cel puţin asta arată un studiu realizat de Fundaţia Heritage din Statele Unite ale Americii.

Potrivit raportului, pe parcursul anului trecut, ţara noastră a progresat la capitolul respectarea drepturilor de proprietate. De asemenea, în Moldova a crescut gradul de libertate al afacerilor şi comerţului. 

În acest an, Moldova a fost plasată pe locul 110 din 180 de ţări, avansând cu şapte poziţii faţă de anul trecut, şi se află între Tadjikistan şi China.

Raportul arată că am avansat la capitolul libertatea comerţului, la care am înregistrat un scor peste media mondială. De asemenea, am ajuns la nivelul mediu în lume în ce priveşte libertatea în afaceri. Un alt capitol la care a progresat Moldova este povara fiscală. Am avansat şi în ce priveşte respectarea drepturilor de proprietate, deşi aici mai avem de lucru.

Autorii studiului au menţionat că este necesară reformarea justiţiei. Moldova a regresat, însă, la capitolul libertatea muncii şi cea monetară, dar şi la cheltuielile bugetare. Ţara noastră a acumulat un scor de 58 de puncte din 100 în ce priveşte libertatea economică, în creştere cu 0,6 puncte faţă de anul 2016.

Scorul este mai mare decât cel obţinut de Rusia, de exemplu, care se află pe locul 114, şi Ucraina, clasată tocmai pe locul 166. Totuşi, suntem poziţionaţi sub media mondială şi cea europeană. Ţara vecină România ne devansează cu mult, fiind pe locul 39. Statele cu cea mai liberă economie sunt Singapore, Noua Zeelandă şi regiunea autonomă Hong Kong. La polul opus se află Cuba, Venezuela şi Coreea de Nord.

Lasă un comentariu