Adrenalină 4x4. La Călăraşi s-a desfăşurat Campionatul "Jeep Trial Cross"

Embed:

Vuiet de motoare, adrenalină şi nervi întinşi la maxim. Zeci de amatori de viteză şi-au dat întâlnire la Călăraşi în cadrul unui Campionat Naţional de Jeep Trial Cross. Aceştia au avut de parcurs un traseu cu obstacole şi denivelări. Competiţia nu s-a lăsat fără accidente.

Un şofer nu a reuşit să se încadreze  în curbă, iar acest lucru l-a costat scump pe copilotul său, care a căzut din maşină. 

Sportivul nu a suferit nici o traumă, iar echipajul a ajuns cu bine la final. Nu toți caii de fier însă au făcut față salturilor periculoase și pantelor abrupte.

Unii s-au ales cu pneurile sparte, iar alţii cu barele de protecţie deteriorate.

20 de piloţi au concurat pe trei trasee diferite.

Campionatul Naţional de Jeep Trial Cross a fost organizat în premieră pe traseul din Călăraşi. 

"Este un traseu mai dificil. Cu careva pante abrupte, cu nişte ridicături mai complicate, şi chiar cu nişte porţiuni, unde maşina este în pericol de accidentare", a spus organizatorul Alexandru Belîi.

Se spune că cele mai mari emoţii şi tot ceea ce înseamnă curse de teren, pot fi presimţite chiar în scaunul de copilot.

O nebunie totală, şi adrenalină la maxim. Pe alocuri, ai impresia că-ți fug pământul de sub picioare.

Senzaţii de nedescris, un adevărat test de bărbăţie.

Automobiliştii cu cele mai bune performanţe s-au ales cu diplome şi cupe.

Lasă un comentariu