Admiterea în universităţi va începe în data de 24 iulie. Care sunt facilităţile acordate

Embed:

Ministerul Educației a aprobat regulamentul de admitere pentru studiile superioare de licență. Startul sesiunii se va da în data de 24 iulie și se va încheia în nouă august. 

Potrivit regulamentului, absolvenţii care au rămas fără părinți și cei cu dizabilități severe vor beneficia în acest an de 15 la sută din numărul total al locurilor bugetare prevăzute pentru fiecare specialitate.

La fel, vor fi înmatriculați în afara concursului, cu finanțare de la buget și copiii care vin din familii de profesori, dar și cei care doresc să facă studii în domeniul educației.

În această listă au mai fost incluse persoanele care dețin locul întâi, doi și trei la olimpiadele naționale și internaționale.

Pentru a facilita modalitatea de depunere a actelor în acest an înscrierea la concurs se poate face în numele candidatului, de către o altă persoană, în bază de procură.

Universitățile vor putea înscrie candidaţii şi online.

Ca și în anii precedenți, candidații vor putea să se înscrie concomitent la mai multe specialități din diverse domenii și la mai multe instituții de învățământ superior. Ei însă vor fi înmatriculați doar la o singură universitate.

Lasă un comentariu