Accident rutier cu final tragic în raionul Străşeni. Un tânăr a decedat, iar altul a fost internat în stare gravă la spital

Embed:

Accident rutier cu final tragic în satul Recea, raionul Străşeni. Un tânăr în vârstă de 24 de ani a decedat, iar pasagerul acestuia de 21 de ani a fost internat în stare gravă la spital după ce maşina în care se aflau a ieşit pe contrasens şi s-a ciocnit violent cu un microbuz.

Accidentul s-a produs în jurul orei şapte dimineaţa în timp ce tinerii se întorceau acasă de la o petrecere. Poliţiştii presupun că aceştia ar fi consumat băuturi alcoolice. Şoferul microbuzului s-a ales cu răni uşoare.  

Potrivit tatălui tânărului transportat la spital, cei doi ar fi petrecut duminică împreună cu prietenii lor. Bărbatul nu crede că tinerii ar fi consumat alcool. 

Pasagerul a fost transportat în stare gravă la spitalul raional din Străşeni. Acesta a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală, iar acum viaţa tânărului este în afara oricărui pericol.

"Cu o plagă gigantă, regiunea cervicală, placă penetrantă până la faringe. Într-o stare extrem de gravă a fost dus în sala de operaţie, a fost operat. Bolnavul se află în secţia de terapie intensivă, la respiraţie dirijată", a spus şeful Secţiei Chirurgie a Spitalului Raional Străşeni, Valeriu Munteanu.

Localnicii din Recea spun că au auzit dimineaţa o bubuitură puternică.

Potrivit oamenilor legii, nici unul dintre tinerii care a avut de suferit în accident nu avea cuplată centura de siguranţă. 

Lasă un comentariu