A jignit un ofiţer. Liderul "DA" Andrei Năstase a insultat un poliţist

Embed:

Scandal la o întâlnire electorală a liderului Partidului "DA", al mafioţilor fugari Victor şi Viorel Ţopa. Întrebările oamenilor despre averile de milioane ale lui Andrei Năstase i-au scos din fire pe susținătorii finului de cununie al condamnatului penal, Victor Țopa.

La Elizaveta, municipiul Băți, simpatizanții lui Năstase s-au năpustit asupra unui tânăr, doar pentru că acesta s-a interesat despre sursa banilor liderului "DA", iar Andrei Năstase a ultragiat un poliţist.

Andrei Năstase care râvneşte la funcţia de şef al statului şi-a permis să agreseze un om al legii chiar dacă acesta s-a legitimat şi era în exerciţiu funcţiunii- menţinea ordinea publică la manifestaţie. Comportamentul agresiv al politicianului pare să-i fi inspirat şi pe unii simpatizanţi ai pardidului DA, care l-au luat în furci pe un tânăr, după ce acesta a adresat o întrebare incomodă lui Năstase.

Andrei Năstase, dar și alți fruntași ai partidului condamnaţilor penali Victor şi Viorel Țopa, sunt cunoscuți pentru atacurile asupra forţelor de ordine dar şi a jurnaliştilor. Vasile Năstase, fratele lui Andrei, este cercetat penal de poliția din Cimișlia pentru agresarea unui jurnalist al portalului today.md.

Sursă Foto: publika.md

Lasă un comentariu