50 de elevi din Capitală au devenit, astăzi, pionieri

Embed:

50 de elevi de la mai multe şcoli din Capitală au devenit, astăzi, pionieri. Copiii au fost aliniaţi în careu, exact ca în perioada sovietică, şi au primit cravate roşii. Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la crearea mişcării.

La eveniment a participat şi liderul comuniştilor din ţara noastră, Vladimir Voronin.

Copiii au depus jurământul la monumentul lui Vladimir Lenin din Capitală.

Chiar dacă spun că le vor purta cu mândrie, nu toţi copiii ştiu ce semnifică simbolurile pionierilor.

La eveniment au participat părinţii şi bunicii elevilor, care şi-au amintit cu nostalgie de perioada sovietică. 

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, i-a felicitat pe proaspeţii pionieri şi le-a cerut să fie curajoși și responsabili.

"Străduiţi-vă să nu încălcaţi tradiţiile pe care pionierii le au de 95 de ani. Străduiţi-vă să fiţi demni de titlul de pionier, învăţaţi bine, comportaţi-vă bine", a spus preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.

Ziua pionierilor a fost reanimată în ţara noastră în anul 1997. Potrivit PCRM, în Moldova sunt în jur de 4.000 de pionieri.

Lasă un comentariu