20 de medici şi farmacişti au fost reţinuţi de CNA. Aceștia sunt bănuiți de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu

20 de persoane, printre care funcționari din domeniul sănătății, medici, dar şi reprezentanţi ai unor companii farmaceutice din ţara noastră au fost reţinute de CNA. Aceştia sunt bănuiţi de corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu. 

Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, cele 20 de persoane figurează într-o schemă bine pusă la punct de către reprezentanţii unor companii farmaceutice.

Agenţii economici cu afaceri în acest domeniu, îi convingeau pe medici să le promoveze anumite produse şi să le prescrie pacienţilor o serie de medicamente pe care le aveau în stocurile din farmacii.

În schimbul acestor servicii funcţionarii din domeniul sănătăţii erau remuneraţi financiar sau primeau foi de odihnă peste hotare.

Până în prezent, au fost reţinuţi doisprezece angajaţi ai instituţiilor medicale din Chişinău, Cahul şi Edineţ şi 8 reprezentanţi ai companiilor farmaceutice din Capitală.

Ei sunt bănuiţi de de corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu.

Schema a fost investigată un an, timp în care s-a reuşit acumuluarea mai multor probe, inclusiv interceptări telefonice care demonstrează vinovăţia celor reţinuţi. 

Într-o altă discuţie, două persoane vorbesc despre cum ar putea vinde unele medicamente cu termen expirat.

Într-o altă interceptare telefonică, un reprezentant al unei companii farmaceutice îi cere unui medic de familie să-i prescrie unui pacient un anumit medicament. 

Ofiţerii CNA au constatat că atunci când se apropia data expirării unui anumit medicament, medicii prescriau un număr mai mare de medicamente de acest fel pacienţilor.

Reprezentanţii CNA au ridicat de la sediile companiilor farmaceutice peste un milion de lei şi 50 de mii de euro, reţete medicale, dar şi liste de medici cărora li s-a dat sau urma să li se ofere  bani. 

Procurorii continuă urmărirea penală pentru a vedea dacă mai sunt şi alte persoane implicate în schemă. Numărul acestora ar fi de ordinul sutelor. Printre ei sunt medici şi chiar şefi de spitale.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, medicii riscă până la zece ani de puşcărie, iar reprezentanţii companiilor farmaceutice - câte şase ani de detenţie. 

Lasă un comentariu