18 familii, ajutate în cadrul unei campanii de Crăciun

Embed:

În toiul sărbătorilor de iarnă, zeci de copii din familii defavorizate au primit daruri de la oameni de bună credinţă. Îndemnaţi de preotul bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Capitală, Sergiu Curnic, în câteva săptămâni enoriaşii au adunat bani şi le-au cumpărat copiilor produse alimentare. Iar patru fete au primit în dar o casă.

Petru Sandu şi soţia sa din satul Horeşti, Ialoveni, cresc cinci copii, iar în curând pe lume va veni cel de-al şaselea. Bărbatul nu are un loc stabil de muncă, însă face orice munci pentru a-şi putea întreţine familia. Două mâini sunt însă prea puţine pentru a le crea micuţilor condiţii de trai şi a-i asigura cu cele necesare. Oameni cu inimă mare au reuşit însă, de sărbători, să readucă zâmbetul pe faţa celor cinci copii ai familiei Sandu.

"De dragul lor stau în Moldova, dar să nu fie ei, demult m-aş duce peste hotare. Una mă doare, că nu pot să le dau tot de ce au ei nevoie. Acum o să-mi fie oleacă mai greu până vor creşte", a povestit un locuitor al satului Horeşti, Ialoveni, Petru Sandu.

În aceeaşi localitate, o altă familie creşte cinci copii, trei dintre care le sunt nepoţi. Ana Sandu şi soţul său s-au bucurat nespus de darurile primite.

Iar Liubovi Nistreanu din satul Bahmut, Călăraşi, îşi creşte cele patru fete de una singură. Acum un an, femeia a fost alungată de acasă de soţul său. Aşa a ajuns să locuiască împreună cu fetele într-o casă veche de la marginea satului. Singura cameră de 12 metri pătraţi este şi dormitor, şi bucătărie şi baie.

"Am venit aici iarna, n-aveam nimic. Adică, practic nimic! Care şi cum a putut ne-a ajutat, care un ţol, care un pat, care şi cum", a spus locuitoarea satului Bahmut, Călăraşi, Liubovi Nistreanu.

Văzând în ce condiţii trăieşte această familie, oamenii au adunat bani şi le-au dăruit o casă. Locuinţa este situată la câţiva metri de şcoală şi de traseul Chişinău-Ungheni.

Preotul Sergiu Curnic speră să poată organiza astfel de acţiuni de caritate şi de Paşte.

Din fondurile adunate în timpul campaniei "Donează pentru un Crăciun mai bun" au fost ajutate 18 familii nevoiaşe.

Sursa Foto: publika.md

Lasă un comentariu